Se vor taia cablurile de pe stalpi?


Conflictul continuu în care operatorul de telecomunicaţii se află  cu unii dintre partenerii de afaceri, dar mai ales cu clienţii, cărora le serveşte periodic câte o veste deloc plăcută, nu are şanse să se apropie de sfârşit. De această dată, lucrurile sunt mult mai grave iar numărul celor afectaţi ar putea fi foarte mare.
Concret, RCS&RDS, compania controlată de omul de afaceri orădean Zoltan Teszari, riscă să rămână fără 70% din infrastructură. Cablurile de transmisie a semnalului ar putea fi tăiate în scurt timp, deoarece sunt amplasate ilegal, fără aviz de amplasament şi autorizaţie de construcţie.
Deşi noua legislaţie în domeniu prevede că, toate cablurile aeriene trebuie mutate în subteran, iar mass media a semnalat în repetate rânduri abuzurile făcute de această companie, lucrurile abia acum par să se mişte.Dar numai dintre autorităţi. Pentru operator orice zi întârziere este un câştig. Unul dintre motive ar fi acela că acţiunea costă milioane de euro, investiţie care nu poate fi suportantă de către companie. RCS&RDS are datorii destul de mari, iar băncile nu par dispuse să mai crediteze operatorul de cablu.
Pentru stâlpii de medie tensiune din lungimea liniilor de 443 km, ponderea amplasării ilegale, fără aviz, este de peste 70 la sută (328 km), iar pentru jumătate din lungimea reţelei RCS-RDS nu există autorizaţie de construire.
Ce o sa faca acum o sa ne taie cablul, traiasca ROMTELECOM, Mai bine la RDS decat la puscatorile ala de Romtelecom sau UPC, care cu pachetu maxim deabea iei 2 mb/s.

Author:

Facebook Comment